ARAD. În această după-amiază, pe strada Cocorilor din municipiu, a avut loc un accident de circulație în care a fost implicat un moped (ATV) scăpat de sub control de către tânărul care-l conducea. Acesta a lovit în plin o femeie și pe copilul acestuia, care se aflau la momentul respectiv pe stradă. UPDATE: Șoferul ATV-ului era băut. Acesta s-a prezentat din proprie inițiativă la poliție
Conducătorul auto se deplasa cu o mașină de pe strada Căpitan Ignat înspre strada Andrei Șaguna, când a intrat în coliziune cu două autoturisme. Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, stabilindu-se că a consumat alcool. De asemenea, bărbatul s-a ales cu un dosar penal pe numele său pentru că a condus băut și pentru că a refuzat recoltarea de probe biologice.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că un prim pas pentru a începe negocieri cu privire la un viitor guvern ar fi ca PNL să renunțe la acele hotărâri pe care le-a luat în forurile de conducere, potrivit cărora că nu va mai face alianță cu social-democrații.
România
Curtea de Apel București (CAB) a admis, luni, o cerere depusă de un ONG și a anulat decizia premierului interimar Ilie Bolojan de înființare, la Palatul Victoria, a unui Comitet de analiză a legilor Justiției.
UT Arad
S-a terminat campania de reînoire a abonamentelor pentru vechii abonați. S-a intrat într-o nouă etapă.
Local
Filiala judeţeană a marcat evenimentul aniversar atât la Bucureşti, cât şi la Arad.
Local
O delegație a Ambasadei României în Republica Cehă, în vizită oficială la Primăria Municipiului Arad.
Local
Nu vorbim despre sentințe, ci despre numărul de amânări ale pronunțării emise de Tribunalul Timiș.
2
România
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prognozează, pentru perioada 6 - 19 iulie, o vreme în general caldă, la nivelul întregii țări, cu temperaturi apropiate de valorile normale pentru data din calendar, în timp ce probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată atât în prima, cât și în a doua săptămână analizată.