CĂPRUŢA. Traficul rutier pe DN7, între localităţile Căpruţa şi Monoroştia a fost întrerupt marţi seara în urma unui accident în care au fost implicate o căruţă şi o maşină.
Sute de consăteni îndureraţi i-au condus marţi şi miercuri pe ultimul drum pe cei opt decedaţi în tragicul accident de la Odvoş.
ZĂBRANI. Familiile celor nouă persoane, dintre care opt decedate, implicate în groaznicul accident de circulaţie petrecut pe DN 7, în apropiere de Lipova, vor primi ajutoare de la Primăria Zăbrani.
O femeie în vârstă de 65 de ani a decedat la Bătuţa după ce maşina în care se afla s-a răsturnat în afara şoselei.
Bilanţul morţilor în urma accidentului de la Lipova a ajuns la opt. Unul dintre cei doi supravieţuitori ai tragediei a decedat azi noapte în spitalul din Timişoara.
România
Plenul reunit al Parlamentului a luat act, miercuri, de două informări din partea președintelui Nicușor Dan cu privire la aprobarea forțelor și mijloacelor Ministerului Afacerilor Interne care sunt trimise la misiuni și operații în afara teritoriului național în anul 2026, respectiv aprobarea intrării și staționării în România a Forței de reacție NATO (Allied Reaction Force/ARF) sau tranzitarea teritoriului național de către aceasta, în scopul pregătirii și/sau desfășurării de operații militare, dacă va fi cazul, în anul 2026.
România
Președintele Nicușor Dan îl va primi, joi, la Palatul Cotroceni, pe omologul din Ucraina, Volodimir Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România.
1
Evenimente
Conferința va avea loc sâmbătă, 14 martie, iar tema propusă pentru dialogul cu credincioșii este „Crucea lui Hristos, vindecarea crucilor noastre”.
1
Evenimente
Un film despre iubire, ambiție și transmiterea talentului de la o generație la alta, plasat în universul gastronomiei de elită.
Local
Procurorul arădean a obținut aviz favorabil de la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul concursului pentru ocuparea funcției de procuror șef al DIICOT.
Local
Grupul de meteorologi România Vest Weather Forecast and Reports a făcut publică o analiză a dinamicii atmosferei, care a protejat Aradul de norul toxic de fum rezultat după incendiul violent din Aradul Nou.