ARAD. Un autobuz care transporta 40 de muncitori către locul de muncă a ieşit în decor şi a intrat într-un panou publicitar după ce a fost lovit de un autoturism. condus de un şofer de 80 de ani. Acesta a vrut să intre cu maşina în benzinărie fără să se asigure şi s-a izbit de autobuzul ce circula regulamentar.
ARAD. Un loc blestemat. Duminică seara, pe drumul naţional care leagă Aradul de Pecica, în apropiere de Hanul de la Răscruce, un loc în care s-au petrecut deja prea multe accidente, şoferul unui VW Passat nu a mai reuşit să ţină drumul drept şi a intrat într-un copac de pe marginea şoselei.
Horia. În vehicul se aflau 15 copii, care au fost transportaţi cu toţii la spital. Doi dintre aceştia au rămas sub supraveghere.
ARAD. Un accident grav de circulaţie s-a petrecut într-un loc în care puţini s-ar fi aşteptat, respectiv chiar în faţa Teatrului Ioan Slavici. Miercuri spre joi, în jurul orei 3:30, şoferul unui BMW care circula dinspre strada Mihai Eminescu spre Bulevard a intrat în intersecţia din faţa Teatrului cu viteză foarte mare şi nu a acordat prioritate, lovind din plin un taximetru care circula regulamentar pe Revoluţiei.
ZĂDĂRENI.Cu 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără permis de conducere, a intrat într-un copac cu autotutilitara pe care o conducea.
Local
Primăria Arad extinde din nou spațiile de învățământ la Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” (fosta Școală Generală nr. 21). Vor fi amplasate noi module care vor găzdui cinci săli de clasă și un laborator, pentru ca elevii să poată învăța într-un singur schimb.
România
Abrudean crede că este puțin probabil ca legea salarizării să intre pe agenda sesiunii extraordinare
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că, așa cum arată lucrurile acum, este puțin probabil ca proiectul legii salarizării să intre în dezbatere în această sesiune extraordinară, adăugând că nu este nicio problemă să mai fie o sesiune, pentru că această lege trebuie adoptată.
România
România a aderat, vineri, la Tratatul de Prietenie și Cooperare în Asia de Sud-Est, după demersurile diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe pe lângă statele membre ale ASEAN în ultimii doi ani.
România
O aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române, decolată de la Baza 86 Aeriană de la Fetești, a doborât vineri cu o rachetă drona la peste o oră după pătrunderea în spațiul aerian național, lovirea având loc deasupra unei zone nelocuite, în apropiere de localitatea Padina, din județul Buzău, după ce aparatul străin a fost monitorizat pe durată traseului său, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN), printr-un comunicat de presă.
1
România
O dronă a cărei proveniență nu a fost încă identificată a fost doborâtă, vineri, de un avion de vânătoare F-16, în zona Padina-Pogoanele.
1
România
Vineri a fost emis, la nivelul județului Buzău, un mesaj RO-ALERT privind un posibil zbor al unei drone în zona de câmpie.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că o dronă din spaţiul aerian naţional a fost doborâtă de un pilot român de pe un avion F-16.
1
România
Locuitorii din Brăila și Galați au primit, vineri, un mesaj RO-ALERT prin care au fost avertizați asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian și sfătuiți să se adăpostească.
România
Nava comercială Christiana B - pavilion Liberia, care a fost avariată în noaptea de joi spre vineri, probabil de impactul cu o dronă sau de explozia unei mine marine, la circa 22 mile marine de Sfântu Gheorghe, a primit instrucțiuni de la armator să se îndrepte către porturile Constanța sau Varna pentru efectuarea reparațiilor necesare.