aradon.ro Web analytics


Bărbatul s-a prezentat vineri dimineața la frontiera Curtici pentru efectuarea controlului. Marocanul călătorea ca pasager în trenul care circulă pe ruta București Nord-Budapesta. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de ședere care avea însemnele autorităților din Ucraina. Actul s-a dovedit a fi un fals.
TURNU. O femeie din Republica Moldova a încercat să iasă din România cu o carte de identitate ce nu-i aparținea. La Turnu, polițiștii de frontieră au sesizat diferențele între persoana aflată la frontieră și cea din fotografie şi au reținut-o pe femeie.
TURNU. Un bărbat din Republica Moldova a plătit 1.500 de euro pentru un document românesc fals, care, spera tânărul, îl va ajuta să ajungă în Spaţiul Schengen. Moldoveanul însă nici nu a reuşit să treacă de controlul de frontieră de la Turnu pentru că poliţiştii de la graniţă au constatat că între persoana aflată în punctul de trecere a frontierei şi fotografia aplicată în actul fals există diferenţe de fizionomie.

Local

Arădean arestat, după ce și-a sunat soția de șapte ori
Un bărbat care a încălcat ordinul de protecție, contactându-și soția, a fost plasat în arest preventiv.

Mapamond

AIEA anunță că scutul protector al centralei nucleare de la Cernobîl a fost deteriorat
Scutul protector de la centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina devastată de război, construit pentru a ține sub control materiale radioactive provenite din dezastrul din 1986, nu își mai poate îndeplini funcția principală de siguranță din cauza daunelor provocate de drone, într-un atac atribuit Rusiei de către Ucraina, a anunțat vineri Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), informează Reuters.

Local

Un al doilea polițist local trimis în judecată pentru bătaia urmată de moartea lui Vișinel
Polițistul local Cosmin Ghilea, de la Poliția Locală Arad, a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă.

Local

Bibliotecă nouă și „caldă” pentru elevii de la Goldiș
ARAD. Elevii Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad au primit un „cadou” în această lună decembrie care, prin definiție, este luna cadourilor.

România

Peste 790.000 de persoane își sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae
Peste 790.000 de persoane își sărbătoresc sâmbătă onomastica, de Sfântul Nicolae.

România

6 decembrie: Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni
Sfântul Nicolae a trăit în timpul Sfântului Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337).

Mapamond

Diplomat rus: Recurgerea la activele rusești înghețate pentru a finanța Ucraina va avea „consecințe considerabile” pentru UE
Recurgerea la activele rusești înghețate în Europa pentru a finanța nevoile financiare ale Ucrainei va avea „consecințe considerabile” pentru Uniunea Europeană, a declarat vineri ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaiev, în contextul în care cancelarul german și premierul belgian urmau să se întâlnească pentru a discuta această problemă, relatează AFP. 1

Ştiri sportive

România ar putea juca în Grupa D la CM 2026, alături de SUA, Paraguay și Australia
Naționala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay și Australia, potrivi tragerii la sorți efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC. 5

Mapamond

Mii de elevi au participat la proteste în Germania, împotriva planurilor guvenului privind serviciul militar
Mii de elevi din Germania au protestat vineri în mai multe orașe din țară împotriva planurilor guvernului privind un nou serviciu militar voluntar, relatează dpa.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.