TURNU. Două femei din Republica Moldova au crezut că pot ieşi din România şi ajunge până într-o ţară din vestul Europei cu permise de sedere pentru străini eliberate de autorităţile din Italia.
NĂDLAC - Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au prins un cetăţean bulgar conducînd un autoturism Mercedes având ca pasageri alte trei persoane care s-au legitimat la controlul de frontieră cu cărţi de identitate bulgăreşti.
NĂDLAC - O minoră de 14 ani, din România a vrut să iasă din ţară cu actul de identitate la cumnatei sale.
NĂDLAC - A încercat să-şi treacă copiii peste graniţă, cu acte false. O femeie din Turcia împreună cu cei trei copii ai săi şi cu o prietenă s-au legitimat la Nădlac cu acte de identitate bulgăreşti.
TURNU - Un român s-a prezentat la ieşirea din ţară cu o maşină înmatriculată în România, având însă un contract de comodat fals (act prin care proprietarul autoturismul îi cedează folosinţa vehiculului cu titlu gratuit).
Polițiștii și procurorii au efectuat, marți, 29 de percheziții într-un dosar penal privind incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală.
Programul Festivalului Internațional de Teatru-Circ 2026 a fost modificat, anunță organizatorii.
Zilele Culturii Sârbe la Arad se încheie pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Evenimentul organizat de Uniunea Sârbilor din România se află la ediția cu numărul 26.
Mai multe tentative de fraudă prin email sub identitatea unor bănci din România au fost raportate la DNSC.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
1
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.