În această săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad - Compartimentul de Analiza și Prevenirea Criminalității - împreună cu cei ai Postului de Poliție Târnova - au fost prezenți la Școala Gimnazială din satul Chier, comuna Târnova, unde s-au întâlnit cu elevii și profesorii din ciclul gimnazial, desfășurând o activitate informativ-preventivă interactivă.
ARAD. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu un procuror din cadrul DIICO - BT Arad, au efectuat o acțiune, în județul Cluj, pentru combaterea traficului de droguri de risc. Un bărbat, de 32 de ani, a fost depistat în timp ce ar fi comercializat 1.013 comprimate de Ecstasy.
Local
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET.
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.