Polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 500 de lei unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiu public/privat/închis pentru care au fost instituite restricții, în timp ce alte amenzi au fost date pentru nepurtarea măștii de siguranță, totul în urma unor controale efectuate în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Arad și reprezentanți C.F.R. au desfășurat, miercuri, 28 octombrie, o acțiune în trenurile de călători și stațiile CFR, din județul Arad, pentru limitarea efectelor pandemiei și creșterea siguranței călătorilor.
Acțiunea “TRUCK&BUS” a Poliției Române, desfășurată în perioada 12-18 octombrie și pe raza județului nostru, la care au participat polițiștii Serviciului Rutier Arad, a scos la iveală grave încălcări ale normelor rutiere în ceea ce-i privește pe șoferii care efectuează transport marfă și persoane, toate materializate în sancțiuni contravenționale.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2