ARAD. Zeci de persoane - adulţi şi copii deopotrivă - au trecut pragul containerului amenajat în Piaţa Avram Iancu cu scopul de a oferi arădenilor şansa de a experimenta câteva clipe din viaţa unui nevăzător.
Acțiune a polițiștilor rutieri împreună cu inspectorii RAR pe Calea Aurel Vlaicu și Calea Victoriei.
MĂDRIGEȘTI. Acțiunea social-filantropică din cadrul proiectului național „Masa Bucuriei”, derulat de Patriarhia Română în parteneriat cu Selgros Cash&Carry, s-a desfășurat miercuri, 10 septembrie, în Parohia Mădrigești și cele două filii, Buceava și Șoimus.
ARAD. Registrul Auto Român Arad (RAR) şi Poliţia Rutieră au organizat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere şi asigurarea unui climat de siguranţă în traficul din oraş. Acţiunea s-a desfăşurat miercuri, în jurul amiezii, pe ambele sensuri ale Căii Aurel Vlaicu, în zona autogării vechi.
ARAD. Personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vasile Goldiş al judeţului Arad, a continuat campania de informare preventivă a populaţiei pe perioada desfășurării sărbătorii orașului „Zilele Aradului”.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4