Actorul Michael Douglas (foto) a recunoscut, într-un interviu recent, că ar fi putut să fie un tată mai bun pentru fiul său cel mare, Cameron, aflat în prezent în închisoare, după ce poliţia americană l-a arestat şi acuzat de trafic de droguri.
Vila din Las Vegas a lui Nicolas Cage - care de mai multe luni se confruntă cu dificultăţi financiare - a fost vândută pentru aproximativ cinci milioane de dolari, din prima zi în care a fost scoasă pe piaţă.
LOS ANGELES - Actorul Orlando Bloom a declarat că nu va mai juca în următorul film din seria Piraţii din Caraibe, a cărei a patra parte este în curs de realizare.
Topmodelul britanic Agyness Deyn are o relaţie cu James Franco, protagonistul peliculei Spider Man, scrie presa engleză.
John Travolta şi Sean Penn au decis să meargă personal în Haiti pentru a le aduce ajutoare victimelor cutremurului din această ţară.
Refuzul confirmării mandatului a venit la finele lui 2023 și a fost justificat de Ministerul Educației prin existența unor sancțiuni aplicate anterior pentru plagiat.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
ŞIRIA. „Astăzi este o zi cu o profundă încărcătură emoțională pentru mine și pentru Comuna Șiria” – a anunţat, luni, pe Facebook, Valentin Bot, primarul localităţii.
1
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
1
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
2
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
3
Instanța supremă, condusă de Lia Savonea, a solicitat marți Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară în legătură cu proiectul Guvernului de modificare a pensiilor speciale ale magistraților.
1
ŞIRIA. Penultima etapă zonală din Campionatul Judeţean de futsal, ediţia 2026, s-a desfăşurat duminică în sala de sport din Şiria.