ARAD - UTA a câştigat derby-ul local
împotriva celor de la ACU după un meci în
care s-a dovedit superioară atât la capitolul
eficacitate cât mai ales la organizare.
|
|
| VIDEO
ARAD - Antrenorul echipei CSU „Vasile
Goldiş”, Costel Bogoşel s-a arătat
încântat de deznodământul partidei.
„În prima parte localnicii au atacat mai mult,
noi am evoluat modest şi am încercat să
răspundem prin contraatacuri.
Colege de serie în liga secundă, FC Bihor
şi ACU Arad s-au întâlnit într-un
meci amical, la finele celor 120 de minute de joc,
arădenii s-au impus cu scorul de 3-2.
Mapamond
Un tren suburban a lovit marți un zid de sprijin prăbușit peste șine în provincia Barcelona, făcând mai mulți răniți, a anunțat Protecția Civilă a regiunii Catalonia, în nord-estul Spaniei, relatează AFP.
Local
Femeia de 24 de ani, din Timișoara, se afla "într-o stare de tulburare". Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
România
Ținta de deficit bugetar pentru anul 2026 este spre 6%, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.
Local
Președintele Nicușor Dan a salutat, marți, inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii și securității internaționale și a anunțat că a demarat „un aprofundat proces de analiză a conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace” pentru „stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român”.
2
Local
În culori deosebite de roșu, roz, violet şi verde, a fost vizibilă în noaptea de luni spre marți în județul Arad.
ARADON Sport local
Primul cantonament în stațiune a aparținut grupelor 2013-2015. La Hotel Parc au avut de toate.
Local
Pentru că există un singur aparat, iar unele scanări durează chiar și 80 de minute, timpii de așteptare pot fi destul de mari, având în vedere că există și o prioritizare a pacienților, în funcție de urgențe.
2