Cazul avocatului arădean Adelin Vlai, care, împreună cu fratele său, „albeau” şoferi prinşi beţi la volan, este deja unul de notorietate, fiind cunoscut la nivel naţional. Doar că acest dosar instrumentat de procurorii anticorupţie are şi o latură nevăzută, o latură în care sunt implicaţi, fără voia lor, nişte oameni care şi-au cumpărat o casă de la Adelin Vlai.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2