Unii oameni s-au născut cu un talent deosebit la gătit. Le place să experimenteze și să testeze gusturi noi. Când ajung acasă de la muncă își pun niște muzică în căști și gătesc de plăcere. Câte ceva diferit în fiecare seară dacă se poate. Pe lângă acești oameni mai avem și altă categorie. Cea a oamenilor care gătesc de nevoie și care văd această activitate ca pe o corvoadă.
Ca șofer de tir, este ideal să ai un bagaj care să conțină toate lucrurile de care ai nevoie în timpul călătoriei. Acesta poate include haine pentru diferite condiții meteo, încălțăminte confortabilă și durabilă, instrumente de reparare a vehiculului, hărți și GPS-uri actualizate, precum și alimente.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat la Timișoara, stadiul proiectului de modernizare a blocului operator de la Spitalul Județean Arad.
Local
Întâlnirea organizată de Primărie va avea loc marţi, 28 aprilie, începând de la ora 15, în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ.
UT Arad
Directorul sportiv Decebal Grădinariu a participat la un trial în Nigeria.
Local
Lucrările de modernizare radicală a Bibliotecii Județene au făcut ca Ziua bibliotecarului 2026 să fie sărbătorită într-un spațiu modern și prietenos.
România
Doi români au fost implicați în accidentul feroviar produs joi dimineață în apropiere de Copenhaga, a anunțat ministrul de Externe, Oana Țoiu, precizând că aceștia sunt în afara oricărui pericol.
Local
Flăcările au afectat aproximativ 23 de hectare de vegetație uscată și stufăriș. Incendiul a fost stins după mai multe ore de intervenție.
Local
Interes crescut la dezbaterea publică organizată de Primăria Arad privind reglementarea jocurilor de noroc în municipiu.
Mapamond
Patru state europene au acuzat joi Rusia că încearcă să șteargă din memorie crimele comise de liderul sovietic Iosif Stalin împotriva propriului popor, după ce un monument dedicat rușilor și altor persoane executate de poliția sa secretă, a fost demontat în Siberia, potrivit Reuters.