ARAD - Ediţia 2010 a Cupei Unirea la fotbal a fost câştigată de echipa homeless „Hope of Street” Arad. Organizată de DGASPC Arad în Complexul „Serie A”, competiţia a adunat la start zece echipe de tineri din Arad, Ineu, Sântana, Lipova, dar şi din judeţele Timiş şi Bihor. Învingătorii au primit, pe lângă tradiţionalul trofeu, o minge de fotbal şi o excursie gratuită la Băile Felix.
ARAD - O delegaţie de sportivi din Arad, Pecica şi Nădlac, condusă de Arpad Nagy, a obţinut locul V la un puternic turneu internaţional de judo din Slovenia. Iată-i pe cei care au urcat pe podium: Radu Stana şi David Nagy, loc I (U-11); Maria Rusneag, loc I; Paul Ponta, Darius Volinter, Rihard Sisa, Daniela Buboi şi Casandra Rusneag, loc III (U-13); Orlando Gruia, Vlad Suciu şi Karina Csegezi, loc II; Robert Nagy, loc III (U-15).

ARAD - Alte două zone ale Cupei AJF la fotbal în sală sunt programate în acest weckend. Atât la Pâncota, cât şi la Curtici, am putea avea non-combaturi ori echipe înlocuite în ultimul moment. Dar iată „tabloul” grupelor în viziunea organizatorilor.
ARAD - Reprezintă numărul celor care şi-au exprimat deja intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad, la alegerile din această primăvară. Nicu Selejan, Mircea Toderici şi Gabi Biro râvnesc la fotoliul de şef, dar lista se va îngroşa la momentul declanşării campaniei electorale.