ARAD. Cine ar fi pariat pe „şoimii” din Şimand, după ce în urmă cu o etapă au fost spulberaţi, scor 0-5, chiar pe terenul lor, de Highişana Drauţ ? Şi, totuşi, antrenorul-jucător Daniel Mărcuş a reuşit să-i motiveze pe băieţi, care au oferit o veritabilă lecţie de voinţă şi ambiţie adversarilor.
ARAD. Deşi, mulţi vedeau în Pro Gurba - Crişul Alb Şicula un meci la „mica înţelegere”, spre cinstea lor, cele două grupări fotbalistice au avut onoare, ca şi conducătorii Ioan Cârje şi Aurel Radiţa, viceprimarul, respectiv, primarul comunei. A ieşit un 3-3 spectaculos, la capătul unui meci tensionat, dar nu aspru, cu răsturnări de scor, oaspeţii reuşind egalarea în secvenţele de final.
ARAD. Deşi s-au temut de satelitul Timişoarei, băieţii pregătiţi de Adi Abrudean au avut nevoie doar de 15 minute pentru a rezolva ecuaţia învingătoarei. Iambor şi A. Lengyel au înscris pentru Naţional Sebiş, în victoria 2-0, una de moral, înaintea derby-ului judeţean, cu Gloria Arad (care a stat în această rundă), din ultima etapă a turului Ligii III la fotbal.
ARAD. Comisia Tehnică din cadrul AJF Arad îi invită pe posesorii licenţei C UEFA, promoţia 2007, cărora le-a expirat licenţa să facă demersurile necesare prelungirii acesteia. În această situaţie se află 16 antrenori, după cum urmează: Arsa Emil, Baba Ioan, Ciba Lucian, Cios Dănuţ, Drida Dănuţ, Dumitrana Dumitru, Flore Marin, Gaica Alexandru, Mako Andraş, Mitu Nicolae, Nedelea Marian, Palfi Iosif, Pintilie Nicolae, Puia Silviu, Sas Ioan, Şofronici Ştefan.
ARAD. Comisia de Disciplină din cadrul AJF Arad a analizat şi a luat măsurile corespunzătoare după evenimentele fotbalistice de pe terenurile judeţului petrecute în weckendul trecut.