ARAD. Încet, dar sigur, conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal îşi (re)intră în drepturi. Mai ales că peste doar o lună vor avea loc alegerile pentru şefia instituţiei, lupta anunţându-se a fi una fără menajamente. Încâlzirea a fost făcută, luni, cu ocazia aniversării zilei de naştere a secretarului general al AJF Arad, Vasile Rad, cel care cu puţine zile în urmă şi-a serbat şi ziua de nume.
Cura, Buică și – eventual – Lucaci sunt oamenii care candidează cu șanse reale la scrutinul din 7 seprembrie.
ARAD. A devenit o tradiţie în ultimii ani, ca la finalul Galei Sportului Arădean, mai marii Asociaţiei Judeţene de Fotbal să intre în scenă şi să premieze superlativele anului. Împărţite pe şapte secţiuni, acestea au fost oferite după cum urmează:
Deși se părea, la un moment dat, că propunerea ca alegerile de la AJF Arad să aibă loc în 7 februarie 2014, cu patru luni înainte de termen, nu va trece de Comitetul Executiv, iată că au fost date peste cap „calculele hârtiei”. Se vorbește de o trădare în rândul contestatarilor, care a trecut în tabăra lui Dorel Cura (foto), actualul președinte fiind, la prima vedere, mare câștigător al votului de azi.
Sântana. Patru echipe și peste 50 de copii au participat, marți, la Campionatul județean de fotbal în sală, care a ajuns la ediția a III-a.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.