Vasile Rad, secretarul general al AJF Arad, (re)aduce aminte conducătorilor de cluburi că 15 iulie este data limită până la care echipele care au drept de participare în viitoarea ediţie a Ligii IV la fotbal îşi pot depune cererea de înscriere la secretariatul instituţiei.
Trei note de zece au fost obţinute la testarea scrisă a observatorilor de joc din cadrul AJF Arad care are loc înaintea fiecărui start de sezon. Merituoşii observatori care au răspuns fără greşeală setului de 10 întrebări sunt Babău Romulus, Hamza Ioan şi Mărginean Valer. Foarte aproape s-au aflat Coman Ovidiu (9,80), Sfăt Gheorghe (9,70), Cios Dănuţ 89,60) şi Marcel Vida (9,50).
ARAD. Se cunosc rezultatele concursului de promovare a arbitrilor şi arbitrilor asistenţi organizat de Comisia Judeţeană de Arbitri de pe lângă AJF Arad.
ARAD. Ultimul Comitet Executiv al AJF Arad a avut de toate: bâlbe, voci autoritare, echipe admise şi respinse, decizii ferme sau amânate. La capitolul certitudini, includem acceptarea echipei UTA Bătrâna Doamnă în Liga IV, în detrimentul muribundei UTA II, cu condiţia achitării restanţelor cu trei zerouri lăsate de gruparea lui Catanzariti şi Marţian, fixarea la 16 a numărului echipelor participante în viitorul sezon şi a datei de 10 august pentru prima etapă şi disputarea în acest an a două etape din retur.
ARAD. Întâlnirea dintre reprezentantele Ligii IV şi mai marii AJF Arad nu a adus, din punctul de vedere al afiliaţilor, lămuririle necesare cu privire la viitorul sezon. Ca număr de echipe, dată de începere ori criterii financiare. Răspunsurile la întrebări – vezi Victoria Zăbrani ori Gloria Arad – s-au lăsat aşteptate, mingea fiind pasată în Comitetul Executiv al AJF, acolo unde orice este posibil.
CONSTANȚA. Resturi metalice ce ar proveni de la un aparat de zbor neidentificat au fost găsite luni seară pe plajă, în stațiunea Mamaia, a informat Garda de Coastă.
Câteva cești de cafea sau de ceai băute în fiecare zi ar putea ajuta într-o oarecare măsură la conservarea puterii creierului și la prevenirea demenței, au raportat luni oamenii de știință din Statele Unite, informează Reuters.
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.
2
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
5
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
11