Nimeni nu s-ar fi gândit că la cei 3 ani pe care îi va împlini, Alin Palage va cunoaște mai multă durere și suferință decât mulți dintre noi. Diagnosticat cu leucemie, se luptă pentru viața lui, într-un spital din Italia, iar noi îl putem ajuta în cadrul evenimentului „Tundem, coafăm și donăm pentru Alin Palage”.
Deghizaţi în spiriduşi ai lui Moş Crăciun, studenţii UAV de la Asistenţă Socială au trecut din nou la treabă. Cu ajutorul Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad, au identificat o familie cu şase copii şi multe neajunsuri financiare. S-au dus acasă la ea, în zona Ceala, cu o mulţime de cadouri. Gestul studenţilor face parte din campania umanitară „Ajută-ne, să-i ajutăm”, ajunsă acum la un nou episod.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.
România
România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
1
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.
UT Arad
La conferința de presă de după înfrângerea cu FK Csikszereda, antrenorul UTA-ei a surprins.
7
Local
Un bărbat care, după ce și-a lovit victima, plecat cu telefonul acesteia și cu portofelul în care se aflau 100 de lei, a fost arestat preventiv.