ARAD. Beneficiarii ajutoarelor alimentare din Comunitatea Europeană nu vor primi, în cursul lunii decembrie, ulei şi făină. „Aceste alimente nu s-au primit pe stoc” - explică Erika Stark, director al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (DDAC) Arad.
Persoanele din categorii sociale defavorizate se pot prezenta începând de joi dimineaţa pentru a primi ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană, program care se derulează anual, în toată ţara. Termenul limită de ridicare a produselor este 31 martie 2013.
ARAD. Distribuirea ajutoarelor alimentare europene a provocat nemulţumirea celor din USL, care susţin că voluntarii ce împart aceste alimente susţin că bunurile sunt din partea ARD.
ARAD. Beneficiarii de ajutor social care îşi încălzesc locuinţa cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri vor primi, în curând, ajutorul pentru încălzire.
ARAD. Consiliul Judeţean Arad (CJA) anunţă că a început distribuţia ajutoarelor europene în 17 dintre localităţile judeţului, respectiv: Pecica, Sântana, Chişineu Criş, Nădlac, Vladimirescu, Semlac, Şeitin, Şagu, Vinga, Felnac, Secusigiu, Mişca, Buteni, Şiria, Ghioroc, Sebiş şi municipiul Arad.
Mapamond
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
1
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
Local
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia.
9
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.