ARAD. Asociaţia Cetatea Voluntarilor din Arad continuă să rezolve donaţii pentru Spitalul Judeţean Arad.
ARAD. Beneficiarii de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană mai au timp o săptămână să îşi folosească cuponul primit de la Guvern. După data de 15 ianuarie vor fi luate în calcul persoanele aflate pe listele suplimentare.
În paralel cu distribuirea alimentelor europene, DDAC întocmeşte liste suplimentare.
ARAD. Toate primăriile au mari probleme cu ajutoarele europene, rămânând pe dinafară o mulţime de oameni. Aceştia sunt furioşi şi aruncă vina pe primari, acuzându-i că nu i-au trecut pe liste, iar edilii încearcă zadarnic să le explice că nu au nicio vină, aceasta aparţinând celor de la Guvern care au eliberat şi trimis prin poştă tichetele.
În opt ore, alimentele europene au ajuns în posesia a nu mai puţin de 21% dintre beneficiari.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita „lanternei roșii” în ultima etapă, intrarea fiind liberă la meciul de azi.
România
Peste 1.300 de primării din țară vor fi, marți, în grevă de avertisment, între orele 10:00 și 12:00, salariații din administrația locală fiind nemulțumiți de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan.
România
CONSTANȚA. Resturi metalice ce ar proveni de la un aparat de zbor neidentificat au fost găsite luni seară pe plajă, în stațiunea Mamaia, a informat Garda de Coastă.
Mapamond
Câteva cești de cafea sau de ceai băute în fiecare zi ar putea ajuta într-o oarecare măsură la conservarea puterii creierului și la prevenirea demenței, au raportat luni oamenii de știință din Statele Unite, informează Reuters.
1
România
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
ARADON opinii
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Local
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
1