Au oferit-o câţiva tineri crescuţi în instituţiile statului. Beneficiari au fost nişte oameni mai nevoiaşi ca ei.
Dacă până acum doar aţi compătimit-o pe bătrâna scalpată de câini, a sosit momentul să o ajutaţi, donând sânge.
Deşi se aşteptau la cereri mai puţine decât anul trecut, autorităţile au constatat că numărul arădenilor care au solicitat ajutor pentru încălzirea locuinţei este cu 6% mai mare decât în perioada similară din 2013.
Centrala pe hidrocarburi a cerut Primăriei să-i acorde ajutorul cu titlu de subvenţii în avans pentru a putea plăti, tot în avans, gazul ce va fi consumat.
Arad. ULALA are de gând să-i ajute pe arădenii care vor să obţină ajutor de încălzire de la Primăria Arad.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Local
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.