ARAD. Cantina „Sf. Ierarh Nicolae” a Arhiepiscopiei Aradului a împlinit, de curând, patru ani de funcţionare. Patru ani de când dăruieşte neîntrerupt câte o masă caldă în fiecare zi pentru 95 de persoane provenind din familii de oameni nevoiaşi din municipiul Arad.
ARAD. Şi filiala judeţeană de Cruce Roşie poate sări în ajutor în caz de dezastre. Şi s-ar putea spune că e vorba de un ajutor de nădejde, un ajutor profesionist din moment ce echipajul Crucii Roşii Arad s-a clasat, anul trecut, pe primul loc la Concursul Naţional de Prim Ajutor al detaşamentelor de intervenţie la dezastre.
ARAD. Deşi credeau că a fost tăiat de guvern, veteranii de război vor primi, totuşi, ajutorul bănesc de 150 de lei acordat anual, de regulă în luna decembrie. Banii au rolul de a-i sprijini pe veterani să acopere o parte din ceheltuielile pe care le au cu plata chiriei, a energiei electrice sau energiei termice ori pentru alte cheltuieli casnice.