ARAD. Punct final sezonului 2021-2022 în Liga 5, al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean. Două dintre echipele campioane, Şoimii II Lipova (Seria A) şi Avântul Târnova (Seria C) şi-au primit medaliile de campioni, în timp ce, Viitorul Arad (Seria B) va fi premiată sâmbătă, 2 iulie. Iată rezultatele ultimei etape şi clasamentele finale...
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat într-un autoturism nouă cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă. Călăuzele au fost căutate cu dronele.
Local
O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că a fost pus din nou sub acuzare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
Local
CLM a aprobat un nou act adiţional la contractul de închiriere a spaţiului de pe strada Labirint nr.6.
Advertorial
Deficiența auditivă este o problemă de sănătate cu impact semnificativ asupra calității vieții. Protezarea bilaterală auditivă se referă la utilizarea a două dispozitive auditive, unul în fiecare ureche, pentru a îmbunătăți capacitatea de a auzi a unei persoane.
Local
Pentru că vremea se încălzeşte, CET Hidrocarburi anunţă întreruperea furnizării energiei termice pentru încălzire.