Chiar dacă începerea campaniei electorale pentru alegerile locale a fost stabilită pentru data de 10 mai, este lesne de observat că într-o formă oarecum mascată, ea a început deja. Există tot felul de variante, supoziții și strategii sugerate, discutate, dezbătute. Lumea politică este într-o susținută agitație și cum și noi arădenii suntem parte din tot acest proces, am considerat că ar fi potrivit să redeschidem discuția cu cel care ține capul de afiș al discuțiilor, primarul Aradului, Călin Bibarț.
Și la noi în Arad, ca în celebra melodie a formației U2, “With or without you” (Cu sau fără tine), se pare că alegerile locale din 2024 vor fi cu sau fără Bibarț. Nu este un secret că acum trei ani PNL-ul, mai bine zis cei din conducerea locală, nu l-au vrut pe Călin Bibarț ca și candidat la Primăria Aradului. Sondajele făcute înainte de alegeri i-au convins că este singura variantă dacă vor primar liberal, fără emoții la scrutin.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2