Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, vineri, că instrumentele de limitare a distribuţiei de fake news în online sau a imaginilor generate de inteligenţa artificială vor fi disponibile înainte de campania electorală pentru alegerile din iunie, el precizând că a găsit deschidere din partea marilor companii de tehnologie care au platforme de socializare pentru aplicarea unor filtre suplimentare.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).
Local
Orașul Pecica a încheiat un proiect cu finanțare europeană prin care au fost bifate cinci obiective.
1
Local
Cei de la E.ON transmit o serie de sfaturi pentru arădeni, în pragul sezonului rece.
Local
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei.
5
România
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că preferă să se ajungă la alegeri anticipate, decât să voteze continuarea austerității, a creșterilor de taxe, a tăierilor de venituri și a altor „măsuri primitive” care au distrus economia.