Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare organizate duminică în Republica Moldova, potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după centralizarea datelor din trei sferturi din totalul secțiilor de votare, respectiv 1.138 din totalul celor 2.274 secții constituite.
Forțele de securitate din Republica Moldova au arestat luni 74 de persoane după efectuarea a peste 250 de percheziții, acțiuni în urma cărora, potrivit unui consilier al președintei Maia Sandu, a fost destructurată o rețea de sabotaj instruită în Serbia de serviciul rus de informații militare GRU pentru desfășurarea unor operațiuni de destabilizare odată cu alegerile parlamentare din 28 septembrie, în timp ce fostul președinte Igor Dodon acuză o acțiune de intimidare a opoziției, relatează agențiile AFP și EFE.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
1
România
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).