
Statele membre ale Uniunii Europene nu recunosc rezultatul alegerilor prezidenţiale din Belarus din 9 august, în urma cărora actualul preşedinte Aleksandr Lukaşenko a fost proclamat câştigător, au anunţat miercuri liderii UE, reuniţi într-un summit extraordinar prin videoconferinţă, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Mapamond
Cântăreţul american Bruce Springsteen, care şi-a amânat toate concertele programate în luna septembrie din cauza unui ulcer stomacal, a decis să îşi amâne pentru 2024 şi spectacolele pe care le mai avea de susţinut până la sfârşitul acestui an, informează revista Variety.
Advertorial
Timpul nu așteaptă pe nimeni și fiecare clipă este o oportunitate de a ne construi viitorul!
Local
Acesta a fost declarat „admis” la concursul organizat de Inspectoratul General pentru ocuparea funcției de adjunct al inspectorului șef I din cadrul ISU Arad.
Local
Grădinița PN 2 Vladimirescu a găzduit recent inaugurarea Grădinii de Relaxare, Liniște și Învățare, proiect inițiat de Ministerul Educației și Asociația Creștinii.
Local
O serie de e-mailuri false au fost transmise către contribuabili, solicitându-li-se să achite impozitul pe 2022.
Mapamond
Prima sală dedicată consumului de droguri din Regatul Unit, în care toxicomanii vor putea să se drogheze sub supraveghere medicală, se va deschide în oraşul scoţian Glasgow, în baza unei aprobări ce a fost emisă miercuri, informează AFP.
Local
Ediția a zecea a Festivalului internațional de film documentar fARAD se va desfășura între 22 și 26 noiembrie. Tema ediției va fi „Om bogat, om sărac”. Colaborări noi, o expoziție de afișe, dar și o gală a filmului documentar, la Arad.
Local
Perchezițiile de marți ale DIICOT par, totuși, să aibă un rezultat. Trei persoane au fost arestate preventiv, iar o a patra a fost plasată în arest la domiciliu.
Mapamond
Inundaţiile au lovit centrul Greciei miercuri, pentru a doua oară în această lună, oraşul Volos fiind deosebit de grav afectat după ce o furtună care a avut loc luna trecută a ucis 17 persoane şi a provocat pagube importante, transmite AFP.