ARAD. Algele au pus stăpânire pe lacul de la Pădurice, care a început să arate tot mai urât.
Arad. Vrei să scapi de grăsime? Împachetările pe bază de alge marine sunt cele mai eficiente în tratarea kilogramelor în plus, acestea ducând la scăderea în centimetri, dar și în greutate destul de ușor!
ARAD. În aceste zile, lacul din zona „Pădurice” trece printr-o necesară cosmetizare, fiind îndepărtate algele vegetale, care au pus, de mai mult timp, stăpânire pe luciul de apă.
Mapamond
Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii foarte complicate la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori într-un atac comis miercuri în oraşul Handlova, transmite EFE.
Local
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, care marți după-masă a fost surprinsă făcând plajă semi-dezbrăcată pe șalupa Poliției Locale Timișoara, a revenit la locul „de bronzat”, aruncând pe ambarcațiune un lichid și o lumânare.
România
Cunoscuta salină este închisă momentan publicului după ce precipitațiile din ultima perioadă au făcut ca apa să se infiltreze și în subteran.
Mapamond
Finlanda intenţionează să schimbe regulile de recrutare, astfel încât mii de rezervişti să poată contribui la patrularea de-a lungul frontierei cu Rusia în cazul în care ar exista un val brusc de migranţi, a anunţat miercuri guvernul de la Helsinki, transmite Reuters.
Mapamond
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a apreciat miercuri că Israelul a evitat „catastrofa umanitară” de care comunitatea internaţională se teme că s-ar putea produce la Rafah, oraş din extremitatea sudică a Fâşiei Gaza care găzduieşte 1,4 milioane de oameni şi de o săptămână face obiectul unei operaţiuni militare israeliene, relatează AFP.
1