ARAD. Suplimentele alimentare au fost ţinta controalelor Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Arad. Inspectorii CJPC au desfăşurat, în perioada 03.06-07.06.2013. o acţiune tematică de control privind respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a suplimentelor alimentare.
ARAD. Reprezentanţii companiei E.ON Gaz Distribuţie anunţă că, pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, miercuri, începând cu ora 9:00, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată pe mai multe străzi din municipiul Arad.
În perioada 7– 10 ianuarie, poliţiştii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială au desfăşurat o acţiune tematică de verificare a magazinelor cu profil alimentar. În total, au fost verificaţi 47 de agenţi economici.
ARAD. Pentru arădenii de pe 17 străzi, compania de gaz anunță că va întrerupe alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de joi, 11 octombrie a.c., începând cu ora 08.00 pentru cuplarea noii conducte la sistemul de distribuţie.
ARAD. Locuitorii din Crocna beneficiază de alimentare cu apă. De săptămâna viitoare se pot branşa la sistemul de alimentare.
Mapamond
Iranul va deschide „un nou front”, în cazul unei invazii terestre americane, în Bab el-Mandeb, o strâmtoare crucială pentru traficul maritim mondial, legând Marea Roşie de Golful Aden, a avertizat miercuri o sursă militară citată de agenţia iraniană Tasnim, potrivit AFP.
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.
Mapamond
Un plan în 15 puncte, care conține propuneri ale SUA pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, a fost transmis Teheranului prin intermediul unor mediatori pakistanezi, au declarat miercuri pentru AFP doi înalți oficiali de la Islamabad.
Mapamond
Iranul a respins o propunere de plan de pace în 15 puncte primită prin intermediul Pakistanului din partea președintelui american Donald Trump, considerând-o 'excesivă', și în plus a formulat propriile sale condiții pentru încetarea războiului declanșat de SUA și Israel, a relatat miercuri presa de stat iraniană preluată de agențiile Reuters și EFE.
Local
ARAD. A fost (şi de această dată) o evaluare fără emoţii pentru Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
1
Local
ARAD. Asociația More Than a Smile se alătură și în acest an campaniei globale dedicate Purple Day, marcată anual pe data de 26 martie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra epilepsiei – o afecțiune neurologică ce afectează milioane de persoane la nivel mondial.