ARAD. Pe lângă implicarea în acţiunile umanitare derulate de autorităţile locale pentru ajutorarea sinistraţilor, Crucea Roşie Arad continuă, în acelaşi scop, proiectul „Banca de alimente”.
ARAD. Cruce Roşie face apel către arădeni să doneze alimente pentru persoanele izolate de zăpadă.
ARAD. Săracii Aradului nu se înghesuiesc să-şi ridice alimentele primite ca ajutor de la Uniunea Europeană, deşi produsele expiră în depozit.
Arad. Peste 80% dintre beneficiarii de alimente primite de la Uniunea Europeană au fost deja distribuite la nivelul Municipiului Arad. Din cele 9.393 de persoane care ar fi trebuit să beneficieze de ajutoare europene un număr de 7.594 au ridicat deja pachetele destinate celor cu probleme, procentul acestora fiind de 80,8%.
ZĂBRANI. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Liga Judeţeană a Pensionarilor, filiala Zăbrani, a distribuit membrilor săi 240 de pachete cu alimente, conţinând ulei, zahăr, orez şi faina.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
2
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
1
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
3