Omagiu adus de arădeni lui Liviu Rusu, cel care a creat cadrul instituţional şi legal al Siguranţei Alimentelor şi a făcut ca această instituţie să funcţioneze perfect european.
România
Năravul din fire nu are lăcuire. Asta se poate spune despre un clujean de 31 de ani pe care polițiștii antidrog și procurorii DIICOT l-au prins joi, 9 mai, în flagrant delict, în Oradea, în timp ce ar fi vândut peste 3 kilograme de substanțe interzise.
Local
În județul Arad vor fi înființate, pentru alegerile din 9 iunie, 440 secții de votare, cu trei mai multe decât cele care au funcționat la alegerile din anul 2020.
Local
Un tânăr a fost reţinut, după ce a fost depistat conducând beat, drogat şi având asupra lui o pungă cu marijuana.
Local
Un sârb dat în urmărire de autorităţile arădene a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de droguri.
Local
1.200 de permise de ședere pentru diferite scopuri și 379 de avize de angajare în muncă au fost emise de polițiștii de imigrări din Arad, în primele patru luni ale acestui an.
Local
Polițiștii au oprit în trafic un autocamion încărcat cu material lemnos, constatând o serie de nereguli în avizul de însoțire a mărfii.