ARAD - Agenţia de Prestaţii Sociale dă asigurări că până la finele lunii toţi arădenii vor putea ridica alocaţiile copiiilor.
ARAD. Beneficiarii de alocaţie pentru susţinerea familiei, conform legii nr. 277/2010, şi de hrană la cantina municipală arad, conform legii nr. 208/1997, trebuie să prezinte, an de an, o adeverinţă pentru a certifica faptul că copiii le sunt înscrişi la o formă de învăţământ.
Valoarea prejudiciului nu a fost încă stabilită, la fel cum nu se ştie dacă a fost vorba de erori sau de fraudă.
ARAD. Alocaţia pentru susţinerea familiei nu este suficient de... motivantă pentru toată lumea. Statul le acordă bani familiilor sărace, „în vederea asigurării unor condiţii mai bune pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor” cu condiţia ca şcolarii să frecventeze fără întrerupere cursurile unei forme de învăţământ.
ARAD. O parte din alocaţiile pentru susţinerea familiei au fost afectate de numărul prea mare de absenţe nemotivate.
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.