ARAD. Două înmatriculări speciale s-au făcut în ultima lună a anului trecut, la Arad. Potrivit datelor centralizate la nivelul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în cursul lunii decembrie a anului 2013 s-au înmatriculat la Arad o ambulanţă şi o autospecială de pompieri.
ARAD. Serviciul de Ambulanță Județean Arad (SAJ) își reînnoiește, încet-încet, parcul auto. Acest lucru este posibil ca urmare a unui program național al Ministerului Sănătății care se desfășoară până în anul 2015 inclusiv.
La mai bine de un an de la desfiinţarea spitalelor din judeţ, ambulanţa nu a înregistrat mai multe solicitări.
ARAD. Doar trei ambulanţe SMURD au fost disponibile, o zi şi jumătate, pentru a răspunde urgenţelor din întreg judeţul!
ARAD. Au simulat o intervenţie a ambulanţei pentru a vedea dacă şoferii acordă prioritate. Poliţiştii rutieri,cei care au organizat acţiunea, au declarat că au fost plăcut surprinşi când au constatat că şoferii arădeni cunosc şi respectă legislaţia, în foarte puţine situaţii existând conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere ambulanţei.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.