Serena Williams s-a calificat în semifinalel Australian Open după ce a învins-o pe sportiva din Belarus Victoria Azarenka.
ARAD. Americanca Carla Bartee (1,82 m; 27 de ani) ar fi ajuns, conform unui site european dedicat baschetului, la o înţelegere valabilă pe un sezon cu formația ICIM Univ. Goldiș Arad.
ARAD. Până la startul campionatului (Sibiu, 1-2 octombrie), ICIM Univ Goldiş îşi va completa careul de americance, printr-un nou transfer. Managerul grupării campioane, Marcel Urban, a recunoscut că se află în tratative avansate cu o baschetbalistă de peste Ocean, care îi va lua locul conaţionalei Rhaya Neabors, jucătoare care n-a izbutit să impresioneze în perioada de probă.
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.