ARAD - Artistul plastic Dan Merişca întâmpină Valentine’s Day cu o expoziţie florală la Bar Boeme (str. Episcopiei, nr.19-21). Vernisajul expoziţiei de pictură „Febra amorului” va avea loc - în acorduri simfonice - chiar de ziua îndrăgostiţilor, duminică, 14 februarie, la ora 17.
Local
Duminică în jurul orei 12:00, pompierii militari ai Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma producerii unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism, în orașul Curtici.
UT Arad
Fostul primar al Aradul a fost la o nuntă la Cluj, dar s-a dus și la meci. Apoi, a venit nebunia.
UT Arad
Fundașul nu s-a mai înțeles cu clubul, așa că nu va mai continua în tricoul alb-roșu.
Local
Aflat la a treia ediție, Festivalul Cârnatului Proaspăt, a adunat mii de oameni în Parcul Mare al Orașului Nădlac.
Local
Celebra formație maghiară EDDA, a adunat mii de oameni în centrul orașului Pecica.
Ştiri sportive
Bayer Leverkusen, antrenată de spaniolul Xabi Alonso, a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia FC Augsburg, într-o partidă disputată sâmbătă, devenind cu această ocazie prima echipă din campionatul de fotbal al Germaniei fără nicio înfrângere pe parcursul unui întreg sezon, informează DPA.
România
Persoanele care donează sânge între 18 mai şi 30 iunie, atât la caravana mobilă, cât şi în Centrele de Transfuzie din ţară, în cadrul campaniei Blood Network, ajunsă în acest an la a X-a ediţie, vor primi un bilet gratuit de o zi la festivalul UNTOLD sau Neversea, au anunţat organizatorii.
Local
Ediția cu numărul 20 a evenimentului internațional Noaptea Muzeelor a fost completată de ediția a doua a MuseumArad Reenact Fest.