Guvernul va debloca angajările pentru aproximativ 4.500 de posturi în Sănătate, cu toate că ar fi necesare 15.000. Nu ar fi vorba de vreo problemă financiară, pentru că „sunt bani”, dar șeful executivului consideră că ar fi corect ca medicii care „muncesc serios să fie plătiți mai bine”. În plus, Ministerul Sănătăţii are în acest an un buget cu peste 40% mai mare decât în 2023.
Mapamond
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, care şi-a pierdut viaţa duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP.
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Rezultate notabile obţinute de atleţii de la CSŞ Gloria Arad, pregătiţi de prof. Olivia Brosovski) la etapa zonală a Campionatului Național de copii.
ARADON Sport local
ARAD. Cu două runde înainte de finalul sezonului 2023-2024 în Liga 5 la fotbal, ecuaţia promovării în două din cele trei serii a fost rezolvată, Frontiera Pilu (Seria B) şi Crişul Chişineu Criş (Seria C) putând desface şampania.
Local
Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” din Arad a sărbătorit săptămâna trecută, Ziua Școlii, printr-o serie de activități educative și recreative.
ARADON Sport local
BRĂILA. Repus pe harta sportului cu mănuşi din România, clubul arădean Motorul începe să adune medalii la competiţiile oficiale.
Local
Arădeanca trebuie să plătească 3.000 de lei pentru reabilitarea acoperişului clădirii în care se află apartamentul unde locuieşte. Asta în condiţiile în care are o pensie lunară de 2.000 de lei. Ce soluţie propune Primăria?
Local
Florea Dascălu, director în cadrul CNAIR, acuzat de multiple infracţiuni de corupţie, a fost condamnat la închisoare cu executare.