ARAD. Primarul oraşului Pecica, Petru Antal, va contesta decizia ANI, conform căreia s-ar fi aflat în situaţie de incompatibilitate, deoarece ar avea o asociaţie familială.
PECICA. Primarul Petru Antal, candidatul Mişcării Creştin-Liberale, lansează cetăţenilor propunerea de a deveni parteneri.
PECICA. Locuitorii oraşului Pecica vor avea, peste câteva luni, un poliţist specializat pe probleme de mediu. Edilii localităţii au făcut deja toate demersurile pentru ca unul dintre agenţii din Poliţia locală să aibe, în principal, atribuţii de amendare a celor ce încalcă legea mediului.
Local
Sâmbătă, 4 septembrie, Înaltpreasfințitul Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a oficiat slujba Utreniei Învierii la Penitenciarul Arad.
UT Arad
Tânărul jucător arădean este sfătuit să meargă la o facultate din București. Va mai juca la UTA?
România
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin Sfânta Euharistie, fiind izvor de pace sfântă, de bucurie negrăită şi preaslăvită.
Mapamond
Cancelarul Scholz avertizează că democraţia este ameninţată, după atacul asupra eurodeputatului Ecke
Cancelarul german Olaf Scholz a avertizat sâmbătă că democraţia este ameninţată de gesturi cum a fost atacul asupra eurodeputatului Matthias Ecke, agresat vineri seara la Dresda de necunoscuţi, relatează AFP.
2
România
Un bărbat de 34 de ani a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la 5 ani de închisoare după ce pur și simplu și-a maltratat copilul de doar 7 ani, pe care l-a obligat să-l ajute la tăiat de lemne în pădure.
Local
Rezultatele extragerilor loto duble din data de 04-05-2024 sunt următoarele: