ARAD. Încă o tură de proteste. Cei peste 100 de protestatari s-au întâlnit miercuri, ca de obicei, în jurul orei 17:00 și au manifestat la fel de pașnic până în jurul orei 19:15. Au apărut noi mesaje, manifestanții dând dovadă de ingeniozitate.
ARAD. În cadrul campaniei „ Indiferenţa poate ucide- spune „nu” violenţei asupra femeilor”, deputatul Claudia Boghicevici şi echipa de la biroul său parlamentar au distribuit, la mall, pliante tematice.
ARAD - Pedeapsa pentru votul multiplu ajunge şi la
trei ani închisoare. Poliţia a demarat o
campanie de informare.
Evenimente
Evenimentul începe la ora 21.30, pe scena amplasată în fața Palatului Administrativ, și va aduce pe scenă artiști cunoscuți și îndrăgiți, culminând cu un spectaculos foc de artificii la trecerea în 2026.
Local
Doi bărbați din Hălmăgel au fost conduși la sediul poliției, iar în urma audierilor au fost reținuți pentru 24 de ore.
Local
În toate situațiile, polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea împrejurărilor în care au avut loc faptele și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
UT Arad
Antrenorul Adrian Mihalcea are câţiva jucători pe „lista neagră”, de care ar vrea să se despartă.
ARADON Sport local
TURNU SEVERIN. Chiar înainte de Crăciun, Federația Română de Baschet a organizat Basketball Balkan Games U15.
Local
ARAD. Un nou an, o nouă zi în care ne exprimăm profunda tristețe și sincera recunoștință față de cel care a fost Prof. univ. dr. Aurel Ardelean.
Local
Surpriza nu a fost punerea în circulație a noului pod hobanat, o așteptam, ci modul inedit în care a fost făcută această inaugurare.
4