aradon.ro Web analytics


Start la telverde anticorupţie. Începând cu 9 iulie, Ministerul Finanţelor Publice pune la dispoziţia cetăţenilor Serviciul TelVerde Anticorupţie, care are scopul de a acorda sprijin publicului care consideră că a descoperit sau a fost afectat de acte de corupţie sau alte nereguli în activitatea Ministerului Finanţelor Publice şi a instituţiilor subordonate.
ARAD. Cu ocazie Zilei Internaţionale Anticorupţie, sărbătorită astăzi, Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Arad din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a organizat, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Arad, o serie de activităţi preventive şi de promovare a integrităţii ca valoare esenţială în funcţionarea societăţii.

ARAD. Centrul Naţional pentru Integritate şi Prefectura Arad au organizat de curând a doua întâlnire cu tema „Problematici Anticorupţie”.

Direcţia Naţională Anticorupţie infirmă articolele apărute în două ziare centrale potrivit cărora instituţia a solicitat urmărirea penală acfostului ministru al sportului, Monica Iacob Ridzi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, uz de fals şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii, în formă continuată.

Finanţatorul Stelei, George Becali, nu-şi va primi banii pentru care procurorii anticorupţie au instituit sechestrul asiguratoriu, după ce, miercuri, judecătorii instanţei supreme au respins toate excepţiile procedurale invocate de apărători, precum şi contestaţia acestuia privind aceşti bani.

ARADON Sport local

Turneul de vară Atletico a ajuns la ediția a XXIV-a
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.

UT Arad

Academia UTA, trei din patru! Juniorii U16, în fruntea seriei!
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.

România

Ambasadă: Confirmăm că Georgescu nu e membru al Ordinului Suveran Militar de Malta. Nu s-a emis legitimație pe numele lui
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.

România

Ionel Rusen, omul de faceri din dosarul lui Călin Georgescu, reținut de procurorii DIICOT
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

România

UPDATE. Călin Georgescu, reținut de procurori DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. 1

România

Anchetatorii au găsit o legitimație „diplomatică” suspectă, găsită în casa lui Georgescu
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

România

Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.

UT Arad

Utistele, doar egal cu Corvinul
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.

ARADON Sport local

Fântânele şi Buteni conduc seriile în Liga 5
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.