Arad. Deși județul și municipiul Arad au scăpat de avertizarea meteorologică cod galben sau portocaliu de viscol şi ninsoare, de zăpada nu a scăpat nimeni. Iar străzile au trebuit curăţate. Aşa că, potrivit informării primite, SC Polaris M. Holding s-a văzut nevoită să intervină, de la primele ore ale dimineţii de sâmbătă cu tratamente cu material antiderapant, pentru evitarea producerii poleiului şi formarea gheţii pe străzile din municipiu. Acţiunea a început la ora 4.30, cu şase utilaje de împrăştiat material antiderapant.
Mii de tone de material antiderapant, pregătite deja în cazul în care este necesară intervenţia la deszăpezire.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
România
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1