SEBIŞ. „Micul Becali” din fotbalul judeţean nu se dezminte. Schimbă antrenorii mai des ca sacoul. Se întâmplă la Sebiş, acolo unde preşedintele-jucător Gheorghe Feieş pare a avea contract cu casele de pariuri, miza fiind la câte etape se schimbă antrenorul.
ARAD. Până la urmă, lururile au intrat în normalitate. La UTA, Adrian Falub a trecut antrenor principal, în locul lui Roland Nagy. Noul tehnician nu mai e director tehnic, atâta timp cât el răspunde de echipă.
SEBIŞ. Două eşecuri consecutive au fost suficiente pentru ca Gheorghe Feieş să-şi piarădă răbdarea şi optimismul şi să pună tunurile pe jucători şi, mai ales, pe antrenorul Lucian Tetileanu, căruia pare a nu-i mai da credit în eventualitatea unui noi înfrângeri.
ARAD. Roland Nagy a spus că vrea să fie util, să ajute UTA, în continuare şi a rămas la solicitarea lui Adrian Falub.
ARAD. „Vreau să fac evoluţie, nu revoluţie la UTA. Am fost onorat să vin să antrenez o echipă importantă, de tradiţie”.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4