FLORENŢA. Tehnicianul Sinişa Mihajlovic a fost prezentat oficial, vineri, ca noul antrenor al Fiorentinei, echipa la care evoluează şi atacantul Mutu, într-o conferinţă de presă la care au participat vicepreşedintele Mario Cognigni şi directorul sportiv Pantaleo Corvino.
BUCUREŞTI. Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că este convins că Victor Piturca va fi noul tehnician al Stelei, el având deja un proiect pentru gruparea „roş-albastră”, prezentarea lui urmând să se facă la reunirea jucătorilor.
PORTO. FC Porto a anunţat joi că a ajuns la un acord cu tehnicianul Andre Villas-Boas, care va fi antrenorul formaţiei până în 2012. Andres Villas-Boas a antrenat sezonul trecut pe Academica Coimbra. El îl înlocuieşte pe Jesualdo Ferreira, care a plecat după ce a câştigat de trei ori consecutiv titlul în Portugalia (2007, 2008, 2009).
BUCUREŞTI. Tehnicianul Ioan Andone a declarat, marţi, că a semnat un contract pe două sezoane cu echipa Dinamo Bucuresti, cu drept de prelungire pe încă un an. „Am discutat cu conducerea clubului Dinamo şi am ajuns la un acord.
VASLUI. Adrian Porumboiu îi va propune funcţia de antrenor principal al grupării FC Vaslui lui Gică Hagi.