ARAD - Compania de Apă a cerut aprobare pentru
scumpirea apei şi a serviciilor de canalizare.
ARAD - Calitatea apelor freatice din zonele contaminate din
judeţul Arad: fostelor gropi de gunoi (din str.
Poetului şi str. Câmpul Liniştii), groapa
de gunoi ecologic (ASA Servicii ecologice), zona fostului
Combinat chimic şi zona CET pe lignit este
urmărită periodic de inspectorii APM.
ARAD - Societatea vinovată de poluare Mureşelului
neagă orice implicare în acest incident.
ARAD - Traian Vlaicu, inspectorul-şef al
Administraţiei Naţionale pentru
Îmbunătăţiri Funciare (ANIF),
susţine că în judeţul nostru se
irigă prea puţin faţă de
posibilităţile pe care le avem.
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
2
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
2
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.