O primă evaluare efectuată în satul Lalașinț, comuna Bârzava, în urma furtunii de ieri seară, arată că 20 de case sunt cu apă în locuinţe şi 200 de gospodării sunt inundate, iar 80 la sută din sat a fost sub ape, lama de apă depăşind, pe alocuri, chiar şi un metru. Localnicii spun că nu au mai văzut asemenea inundaţii de câteva zeci de ani.
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1