ARAD - Preşedintele Organizaţiei de Femei a Partidului Conservator, Lia Ardelean, a primit o diplomă de excelenţă din partea Asociaţiei Femeilor din România(AFR), în cadrul aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea primei organizaţii democrate a femeilor române.
Evenimente
Deschiderea oficială are loc miercuri, 13 mai, de la ora 20:00, la Biserica Catolică „Sfântul Anton de Padova” din Arad, printr-un concert vocal-simfonic.
Ştiri sportive
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a modificat, vineri, data de începere a ediției 2026-2027 a Superligii, aceasta urmând să înceapă în weekend-ul 18-19 iulie, în loc de 11-12 iulie cum fusese stabilit inițial.
Local
Au fost abordate teme precum internaționalizarea universităților din România, mobilitatea academică, integrarea studenților internaționali, dezvoltarea cooperării interuniversitare și identificarea unor bune practici în domeniu.
Evenimente
Zeci de mașini din fostul bloc comunist vor fi expuse, sâmbătă, 9 mai, în Piața Avram Iancu.
Local
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, între cei doi minori nu ar fi fost raportate conflicte anterioare.