ARAD - Conducta de gaz Arad–Szeged prinde contur.
Ieri, preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, a semnat
actele privind demararea lucrărilor la conducta de gaz
care va lega sistemul naţional de transport al gazelor
naturale de Sistemul Vest-European.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2