Una dintre personalitățile marcante cu care Aradul se mândrește este academicianul prof. univ. dr. Ioan Bolovan, unul dintre istoricii remarcabili ai României și probabil cel mai fervent cercetător și promotor al istoriei transilvănene, bănățene și mai ales arădene. Decorat de Președintele României, Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu” Arad și ales Cetățean de Onoare al Aradului în anul 2023, profesorul Ioan Bolovan a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări, având în vedere rădăcinile sale arădene , precum și aplecarea specială ca istoric asupra evoluției în timp a Aradului.
Local
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că duminică și luni mai multe transporturi agabaritice se vor deplasa spre punctele de trecere a frontierei Nădlac, Borș și Agigea.
Local
Legea care îi vizează pe vecinii gălăgioși s-a schimbat. De acum, pentru cei care fac zgomot în mod repetat amenzile pot ajunge până la 12 mii de lei.
Local
Mai multe zone din Arad sunt sub avertizare de cod galben de averse până la ora 16:30.
Local
În cadrul unei acțiuni preventive pe Drumul Național 7, polițiștii rutieri au aplicat 36 de sancțiuni pentru depășirea vitezei legale.