Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat joi seară, pe rețeaua sa Truth Social, destituirea șefei Departamentului pentru Securitate Internă, Kristi Noem, una dintre principalele oficialități implicate în aplicarea politicii administrației americane privind imigrația, transmit Reuters, AFP și DPA.
Mapamond
Decizia Israelului de a-l elimina pe ghidul suprem iranian, Ali Khamenei, a fost luată în noiembrie anul trecut și planul ar fi urmat să fie pus în aplicare după aproximativ șase luni, a anunțat joi ministrul apărării israelian, Israel Katz, citat de Reuters.
Mapamond
Statele Unite au solicitat sprijinul Ucrainei pentru a se proteja contra dronelor iraniene în plin război în Orientul Mijlociu, a afirmat joi președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, relatează AFP.
România
Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a precizat, joi, într-o conferință de presă, că există anumite criterii stabilite pentru aducerea în țară a copiilor aflați în zona de conflict din Orientul Mijlociu de către statul român, între acestea fiind grupurile școlare, copii neînsoțiți și cazurile medicale.
1
România
Respectarea drepturilor minorității române din Ucraina a fost analizată, joi, de Înaltul Comisar al OSCE pentru minoritățile naționale, Christophe Kamp, în cadrul unei întrevederi cu consulul general al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, și cu consulul Toma-Cristian Dacica.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-03-2026 sunt următoarele:
România
Premierul Ilie Bolojan anunță că Guvernul a adoptat ordonanța de urgență în baza căreia vor fi menținute prețurile la gaz până în primăvara anului viitor pentru utilizatorii casnici.