Clădirile Aradului sunt, nu încape îndoială, adevărate opere de artă. Nu degeaba orașul nostru era alintat Mica Vienă. Încet dar sigur, prin tot mai desele renovări, culorile originale reapar pe fațadele cunoscute și chiar dacă nu întotdeauna calitatea este cea așteptată, este un pas mare în redobândirea farmecului de odinioară.
Local
Nu vorbim despre sentințe, ci despre numărul de amânări ale pronunțării emise de Tribunalul Timiș.
România
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prognozează, pentru perioada 6 - 19 iulie, o vreme în general caldă, la nivelul întregii țări, cu temperaturi apropiate de valorile normale pentru data din calendar, în timp ce probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată atât în prima, cât și în a doua săptămână analizată.
ARADON Sport local
Întrecerea fotbalistică din acest an s-a desfăşurat în memoria lui Gunnar Ziem, fondatorul Cupei Rubio.
Local
„Un bărbat, cercetat pentru uzurparea de calități oficiale și înșelăciune în formă continuată, reținut de polițiștii din Bihor și arestat de magistrați”, transmite IPJ Bihor. Este vorba despre Stelian Paven, fost polițist arădean.
Local
O zonă de servicii, care va include un restaurant și o sală de evenimente, este propusă pe un teren aflat în extravilanul municipiului Arad, în partea de nord-vest a orașului. Planul Urbanistic Zonal necesar investiției a fost afișat la transparență.
Local
Competiția interjudețeană a serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență va avea loc în perioada 8-10 iulie.
Local
Actorul Attila Harsányi a câștigat premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Teatrelor Maghiare.
Local
Până la sfârşitul lunii iulie, tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze pe tronsonul Podgoria – Grădişte.