Pompierii au intervenit timp de patru ore pentru stingerea incendiului în care au ars trei camere și acoperișul casei pe o suprafață de 300 de metri pătrați. În ajutorul pompierilor de la Bârvaza au venit cei de la SVSU Sâvârșin și Petriș. Mai mult de atât, din partea ISU HUNEDOARA a fost trimisă o autospecială de stingere. Incendiul - care a izbucnit joi, 22 decembrie, spre seară - a pornit, spun pompierii, de la un cuptor de pâine lăsat nesupravegheat.
România
Mai multe documente privind relația dintre România și India în domeniile educației și științei au fost semnate, joi, la Palatul Cotroceni, în contextul vizitei de stat pe care o efectuează la București președinta Droupadi Murmu, cei doi șefi de stat subliniind importanța relației bilaterale economice.
România
Rezultatele extragerilor din data de 23-07-2026 sunt următoarele:
România
Viorel Pașca și avocații săi contestă sechestrul de peste 6 milioane de euro pus de procurorii DIICOT pe conturile și bunurile familiei sale, în dosarul privind centrele de la Dumbrava.