aradon.ro Web analytics


Cinci persoane au fost trimise în judecată după ce, în urma unor percheziții efectuate în vara anului 2019, la domiciliile acestora au fost găsite țigări de contrabandă. Trei dintre ele au fost condamnate la 8 luni, respectiv 10 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, una a fost achitată pentru contrabandă, iar a cincea a primit 1 an, tot cu aplicarea amânării pedepsei, pentru că a deținut ilegal o armă.

România

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus la Parlament lista cu miniştri
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi seara, la Parlament, lista Cabinetului pe care îl propune, acesta fiind format din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați.

ARADON Sport local

FCC Baschet UAV Arad și-a aflat adversarul din Cupa României
Arădencele vor avea parte de o dublă dificilă pentru calificarea la turneul final.

Local

Încă o companie aeriană mută temporar zborurile de la Timișoara la Arad, în perioada 2–22 noiembrie
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara. 1

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor Loto din data de 15-10-2026 sunt următoarele:

Local

„Glasul Ceaunelor”, la Moneasa
Două zile dedicate tradițiilor, gastronomiei locale și muzicii, vineri şi sâmbătă, la Ștrandul Moneasa. Intrarea este liberă. 1

Local

Cursuri de Surori de Cruce Roşie

Local

Veniţi cu Noi la... Ruinele Casei Ungurului

Local

S-au întâlnit cu consulul român din China
O delegație din județul Arad se află, în aceste zile, în vizită în China. Prima întâlnire a fost cu un... român. 1

ARADON Sport local

Gimnastele de la CSM Arad au primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim”
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean, le-a oferit gimnastelor de la CSM diploma „Arădeni cu care ne mândrim”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.